În dimineaţa zilei de 11.06.2011, în jurul orei 03.30, poliţiştii l-au depistat pe strada Milcov din Bacău, pe C. Cătălin, de 27 ani, din Bacău, care în timp ce conducea un autoturism a intrat in coliziune cu un autovehicul parcat regulamnetar.
Intrucât C. Cătălin emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1,45 mg/l alcool pur in aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Judetean Bacau, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei.
In urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că C. Cătălin nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Poliţiştii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări faţă de C. Cătălin sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă emis de conducere şi are o concentraţie mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Update in sâmbătă, 16-07-11 19:11
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează