Interzicerea fumatului in spatiile inchise, amanata pana in 2009

Minstrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, marţi, că interzicerea fumatului în spaţiile închise, prevedere a legii privind combaterea efectelor consumului produselor de tutun intră în vigoare de la 1 ianuarie 2009 în loc de 1 iulie 2008.

Nicolăescu a mai stabilitit micşorarea distanţei de 200 de metri între un centru de comercializare a produselor de tutun şi existenţa unui spital sau al unei şcoli. Acesta a mai precizat că distanţa ar putea să fie micşorată la 100 sau 50 de metri şi, totodată, acestă prevedere să constitue o condiţie a autorizării punctului comercial.

În ceea ce priveşte reglementările pentru publicitate acestea vor intra în vigoare de 1 ianuarie 2009.

„O serie de măsuri vor intra la termen aşa cum ne-am propus iar pentru altele mai dăm un răgaz pentru a pregăti aceste măsuri şi pentru a avea garanţia ca să poată fi aplicată şi implementarea lor în practică ca să producă efectele pe care le aşteptăm”, a declarat Nicolăescu.

Profesor doctor Dorin Sarafoleanu, membru fondator al Fundaţiei AlegRo a declarat pentru AMOS News că propunerile Ministrului Sănătăţii pentru modificarea şi completarea legii privind combaterea efectelor din tutun sunt rezonabile: „Lucrurile nu pot fi, în mod riscant, puse în practică. Trebuie făcut totul în etape cu condiţii foarte solide de fundamentare”.

Autor : Claudia DUMBRAVĂ
Sursa: Amos News

5 comentarii la „Interzicerea fumatului in spatiile inchise, amanata pana in 2009

  • vineri, 05-12-08 la 11:14
    Permalink

    Este o aberatie interzicerea fumatului in toate spatiile publice inchise.Europenii au facut ce-au vrut timp de 50 de ani , sa ne lase si pe noi in pace inca 30 de ani si dupa asta pot sa interzica ce vor.Faptul ca noi nu gandim in tara asta si mergem numai in extreme , ne-a adus acolo unde suntem,in groapa.

    Răspunde
  • sâmbătă, 06-12-08 la 11:46
    Permalink

    ar trebui sa se simta cei care fumeaza, sa nu mai fumeze in locuri publice, nu sa asteptam nu stiu ce lege. asta tine de bunul simt si de cei 7 ani de acasa. oare fumatorii nu vad cum le pute gura si cum miros?

    Răspunde
  • joi, 01-01-09 la 14:51
    Permalink

    Tiberiu… ce este aberant? interzicerea unui VICIU care afecteaza si pe cel de langa tine? sau nesimtirea extrema a fumatorului care-si administreaza doza de drog (da, fumatorii sunt drogati) fara sa-l intereseze de copilul, femeia insarcinata sau bolnavul de langa el??? cine doreste sa se sinucida lent, o poate face in spatii special amenajate. nu iti inteleg frustrarea… nu se interzice fumatul ci doar fumatul in spatii publice inchise. vrei sa fumezi? iesi frumusel din restaurant, birou, sala de cursuri si mergi in spatiul special amenajat pentru tine. si acolo poti sa fumezi sau sa iti tai venele. a doua varianta e mai rapida…

    Răspunde
  • vineri, 02-01-09 la 0:19
    Permalink

    e cea mai buna idee a secolului.locuiesc in londra de 4 ani si sunt fumatoare.de doi ani de zile e interzis fumatul in spatiile publice ,inclusiv baruri,puburi si cluburi!! sunt total de acord cu legea .. sunt locuri special amenanjate pt fumat,,cu ocazia asta nu mai mirosi a fum de tigara de cate ori iesi undeva pt o cafea!!! va pup

    Răspunde
  • luni, 22-02-10 la 0:18
    Permalink

    . in Romania fumatual a scapat total de sub control
    . in scoli duhneste a tutun pe holuri, in clasele elevilor…..
    . 19 milioane de nefumatori mor intoxicati in locuintele lor din cauza vecinilor fumatori
    . eu sint torturata de 3 ani de zile de 5 familii de fumatori care vara stau nonstop cu geamurile deschise si ma afuma
    . cu geamurile inchise imi patrund duhorile caselor lor
    . case in care se fumeaza masiv….fumatori impatimiti sint cu totii
    . acuma iarna, sint torturata de o singura familie alcatuita dintr-o tinara care fumeaza tigara dupa tigara…nu are serviciu si ma a fuma intr-una si seara cind vine sotul ei se dubleaza fumurile…si el la fel de patimas intre ale fumurilor
    . sint disperata
    . am vrut sa ma sinucid de citeva ori pentru ca nu mai rezist nervos acestor putori care imi navalesc zilnic de dimineata pina dupa ora 2 noptea casa!
    . este infernal

    . familia care ma afuma pe mine pe geam mai afuma toti locatarii de la etajul ei prin intermediul holului
    . holul duhneste de te lesina numai de la fumurile din casa ei
    . vecina care este chiar in fata ei spune ca este nefumatoare si ca ii vine fumul in casa si il simte si in asternut
    . este si ea dsperata ca nu are iesire din situatia aceasta

    . dupa principiula; aa’omul face ce vrea in casa lui” sint asasinati mult oameni de care acesti fumatori, in fiecare zi…putin cite putin…..

    . ce sa va mai spun….este cumplit!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.