În cadrul reuniunii de lucru „Economia românească şi proiectele de dezvoltare în perioada 2006-2008”, prim‑ministrul Călin Popescu Tăriceanu a precizat că vor fi demarate lucrările pentru construirea unei reţele de drumuri de centură.
„Unul dintre marile proiecte pe care dorim să le lansăm anul acesta într-un program de dezvoltare al şoselelor de centură prevede realizarea şoselelor de centură în următoarele oraşe: Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Braşov, Sibiu, Sebeş, Teiuş, Turda, Cluj. Toate aceste orașe se află pe un anumit traseu.
Urmează: Târgu Mureş, Bacău, Iaşi, Suceava, Roman, Bârlad, Vaslui, Piteşti, Oradea, Zalău, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Slatina şi Baia Mare. Aceste trasee sunt practic traseele oraşelor care se află fie de coridorul 4, fie pe autostrada Transilvania, fie pe viitorul coridor 9 din Moldova” a declarat primul-ministru.
Lucrările la noua sosea de centura a municipiului Bacău vor începe în această primăvară, iar şoseaua se va construi pe o lungime de 30 de kilometri.
Hartă cu șoseaua de centură a Bacăului
Update in sâmbătă, 20-06-20 21:54
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Vezi comentarii
da cum sa nu,dar se pare ca la PASTELE CAILOOOR vor incepe lucrarile la CENTURA BACAULUI mult dorita,necesara si foarte utilaaa dar deee cui ii trebuie?
pana atunci ne rupem masinile pe strada chimiei!!!