Iazul familiei Sechelariu, golit de peşte de către paznic

Poliţiştii au fost sesizaţi prin numărul de urgenţă 112, luni, pe 29 martie, în jurul orei 02.30, că persoane necunoscute au  sustras pește din iazul aflat pe proprietatea familiei fostului primar Dumitru Sechelariu.

Din verificări a fost stabilit că în perimetrul respectiv s-a pătruns pe o poartă ce a fost găsită în poziţia deschisă fără a prezenta urme de forţare.

În interiorul proprietății, polițiștii au identificat patru saci cu peste, un rucsac, un crâsnic demontabil, o pătură și un prosop.  Din verificări a rezultat că pătura și prosopul au fost luate din ghereta paznicului proprietății, un bărbat de 42 de ani din Bacău, care a comis fapta și care a fugit de la fața locului. Acesta a fost prins în scurt timp, polițiștii stabilind că la săvârșirea faptei a participat și un alt bărbat din Bacău, care a fost identificat, urmând a fi depistat în vederea luării măsurilor legale, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

Cele aproximativ 200 de kg de pește, în valoare de aproximativ 15000 lei au fost recuperate şi restituite părții vătămate.  S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Un comentariu la „Iazul familiei Sechelariu, golit de peşte de către paznic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.