Filmul “Marţi, după Crăciun”, la Cinema Central

Începând din 1 octombrei, filmul “Marţi, după Crăciun”, în regia lui Radu Muntean, poate fi vizionat la Cinema Central din Bacău. Filmul s-a lansat pe 16 septembrie în România, după ce a avut premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Cannes în secţiunea “Un Certain Regard”.

După lansarea în cadrul Festivalului de la Cannes, “Marţi, după Crăciun” a fost invitat să participe la peste 20 de festivaluri din ţară şi străinătate.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primariei Municipiului Bacău și susținut de partenerii media Deșteptarea și Bacaul.ro. Proiecțiile sunt găzduite de Cinema Central, la orele 14.00, 16.00, 18.00, 20.00.

“Marţi, după Crăciun” spune povestea lui Paul Hanganu (Mimi Brănescu) care iubeşte două femei. Adriana (Mirela Oprişor), soţia lui şi mama fetiţei lor (Saşa Paul Szel) de 8 ani, este omul cu care şi-a împărţit emoţiile ultimilor 10 ani, iar Raluca (Maria Popistaşu) e femeia cu care are o relaţie de câteva luni. Înainte de Crăciun, Paul trebuie să ia o decizie.

“În căutarea sufletului pereche, Paul îşi tranzacţionează sentimentele şi dorinţele, dar într-un final e singur, faţă-n faţă cu compromisul pe care-l are de făcut.” spune Radu Muntean despre filmul său.

« Marți după Crăciun » este cel de-al patrulea film al lui Radu Muntean şi are la bază un scenariu scris de acesta împreună cu Alex Baciu şi Răzvan Rădulescu “Marţi, după Crăciun” este cel de-al treilea scenariu scris în această formulă, după “Boogie”(2008) şi “Hîrtia va fi albastră”(2006).

Imaginea este semnată, ca şi la precedentele filme, de Tudor Lucaciu, scenografia de Sorin Dima, costumele de Giorgiana Bostan, sunetul de Electric Brother, production manager a fost Dragoş Potop.

Montajul a fost realizat de Alexandru Radu. Producătorul executiv al filmului, este Dragoş Vîlcu şi compania Multi Media Est, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, BV McCann Erickson, Next Advertising, Mindshare Media, Spoon Media şi Programului Media al Uniunii Europene.

“Marţi, după Crăciun” a câştigat concursul organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei în anul 2008 cu cel mai mare punctaj, iar în 2009 a obţinut finanţare din partea programului Media al Uniunii Europene. Pe 28 septembrie “Marţi, după Crăciun” va avea premiera americană la New York Film Festival, iar în octombrie va participa în competiţia de la Chicago Film Festival.

De la data premierei mondiale şi până acum, filmul “Marţi, după Crăciun” s-a vândut în următoarele teritorii: Argentina, Benelux, Cehia, Chile, Danemarca, Franţa, Israel, Peru, Portugalia şi Ungaria. Israel este prima ţară în care filmul a fost lansat după premiera mondială. La nivel internațional filmul este reprezentat de firma Films Boutique cu sediul la Berlin, iar în România de distribuţia lui se ocupă Voodoo Films.

În alte roluri îi puteţi vedea pe Dragoş Bucur – Cristi, Victor Rebengiuc -Nucu, Dana Dembinski – mama
Ralucăi, Silvia Năstase – Ica, Carmen Lopăzan – Cosmina, Adrian Văncică – Mircea Dumbrăveanu, Ioana Blaj – Narcisa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.