Exploatarea profesională

Ore suplimentare zilnic sau în majoritatea zilelor de lucru, activităţi care nu sunt incluse în fişa postului, plată necorespunzătoare cu munca prestată, program haotic în care fiecare face ce îî cere şeful fără să existe o fişă a postului. Pe scurt, este vorba de exploatare profesională şi, din păcate, în România numărul persoanelor exploatate din acest punct de vedere nu este mic.

Principalii exploataţi profesional muncesc „la negru”, sunt studenţi sau proaspăt absolvenţi

Mulţi dintre aceştia sunt plătiţi cu salariul minim pe economie în condiţiile în care, de cele mai multe ori, depun o muncă foarte grea ce ar trebui recompensată corepunzător. În lipsa unui contract care să reglementeze drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi, „angajatul” este un fel de sclav modern având „angajatorul” drept stăpân.

De exemplu, I. V. lucrează la un magazin din Bucureşti şi este plătită cu aproximativ. 80% din salariul minim pe economie, dar lucrează 15 ore zilnic, având dreptul la doar două zile libere lunar. La cealaltă extremă sunt cei care sunt plătiţi „bine” şi acceptă să lucreze în condiţii de exploatare tocmai din acest motiv: de exemplu, D. N. lucrează la o fabrică de mase plastice, 12 ore zilnic (inclusiv sâmbăta şi duminica), are mânile pline de arsuri (în fabrica respectivă nu se ştie de protecţia muncii sau echipamente de protecţie) şi este foarte mulţumită de faptul că primeşte lunar 150 euro.

Studenţii sunt dispuşi să lucreze pentru că au nevoie de bani ca să îşi achite singuri cheltuielile sau pentru că vor să acumuleze experienţa care să îi ajute pe plan profesional după finalizarea studiilor. Dorinţa de independenţă financiară, lipsa experienţei pe piaţa muncii şi insuficienta cunoaştere a legislaţiei muncii îi determină să accepte salarii prea mici faţă de activitatea desfăşurată.

Consecinţe

Cel care este exploatat profesional îşi petrece la serviciu un procent important din timp, lucrează în condiţii de stres şi nu este recompensat conform efortului său. Aceasta duce automat la scăderea timpului petrecut cu familia, iar oboseala acumulată în timp duce şi la scăderea calităţii timpului petrecut cu cei dragi.

E. S. lucrează 12 – 13 ore zilnic (exceptând sfârşitul de săptămână), iar programul său nu este solicitant fizic, ci intelectual: „Ajung acasă şi constat că mă irită orice interacţiune cu soţia sau cu copiii. Mă relaxez urmărind programele de la televizor până când adorm. Mă gândesc, de fiecare dată, că o să recuperez în week-end, dar, în fiecare zi de luni am mustrări de conştiintă pentru că îmi dau seama că lucrurile nu au ieşit aşa cum am plănuit”.

Cei mai mulţi gândesc că vor recupera mai târziu, că este o situaţie de moment şi că se va rezolva, iar alţii sunt mai extremişti resemnându-se cu faptul că după pensionare vor petrece suficient timp cu familia.

Însă, din păcate, consecinţe ca probleme de sănătate sau probleme în familie (neînţelegeri în cuplu sau cu copiii, divorţ) sunt inevitabile de cele mai multe ori.

Ce ar trebui ştiut pentru a evita exploatarea profesională…

Ideea că „prevenirea e mai bună decât tratarea” se potriveşte foarte bine şi în această problemă. Încă din momentul angajării sau chiar de la interviu este bine să vă interesaţi despre forma juridică a raportului de muncă, despre cum se face angajarea, despre contractul individual de muncă, în special despre data de începere a acestuia.

În acest fel nu riscaţi să nu fiţi plătiţi pe o anumită perioadă în care aţi lucrat, dar care nu este trecută în contract pentru că acesta a fost încheiat mai târziu. De asemenea, nu trebuie ignorată necesitatea existenţei fişei de post, deoarece aceasta este reperul de bază în depistarea eventualelor activităţi care ar trebui desfăşurate la un moment dat fără a exista, în realitate, o obligaţie în acest sens.

„Angajaţii sunt obişnuiţi să vadă angajatorii ca pe nişte monştri, adevăraţi dictatori care taie şi spânzură, dar nu conştientizează că ei sunt responsabili, de cele mai multe ori, pentru asta. Fiecare angajat ar trebui să studieze bine Codul Muncii, apoi contractul pe care l-a semnat cu angajatorul şi fişa postului. Apoi, dacă vrea ca relaţia cu angajatorul să se bazeze pe respect reciproc, să arate că merită respect. Adică să imi arate că îşi cunoaşte drepturile şi este dispus să lupte pentru respectarea lor.
Eu, ca patron, poate că nu joc cinstit şi încerc să-l păcălesc – asta e, mă interesează profitul meu nu bunăstarea celui care munceşte pentru mine. Dar el trebuie să ştie să îşi asume orice risc şi să îmi impună respectarea drepturilor pe care le are” – S. A., angajator din Bucureşti.

Autori: Mariana Arseni, Georgiana Lucan (Agentia de Presa ARIIS)