Centrul „American Corner Bacău” a fost dotat cu un nou sistem pentru videoconferinţe

De curând Centrul „American Corner Bacău”, din cadrul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, a primit din partea Departamentului de Stat al S.U.A., prin  Ambasada S.U.A. de la Bucureşti, un nou şi performant sistem digital pentru videoconferinţe (DVC).

Dotarea face parte dintr-un proiect pilot al Departamentului de Stat al S.U.A., care urmăreşte promovarea ultimelor tehonologii în spaţiile americane, precum bibliotecile americane multimedia din toată lumea, care înlesnesc contactele culturale, dintre zonele de rezidenţă şi America.

Acesta va fi folosit de publicul care frecventează centrul, videoconferinţele putând fi acum organizate simultan oriunde în lume, acolo unde funcţionează astfel de centre şi bineînţeles în S.U.A.

Sistemul va oferi astfel posibilitatea organizării unor schimburi de experienţă şi idei, în mod direct şi în timp real.

Încă din anul 2008 instituţia băcăuană a fost dotată cu un astfel de sistem, până în prezent fiind organizate 13  videoconferinţe, cu tematici diferite.

„Noile investiţii în tehnologie, care sunt acum  funcţionale la Centrul „American Corner Bacău”, vor asigura publicului băcăuan un acces rapid, la o serie de resurse informaţionale americane.

În virtutea parteneriatului dintre C.C.D. Bacău şi Ambasada S.U.A., ne face plăcere să promovăm noi proiecte, care presupun desfăşurarea în lunile următoare a unor serii de videoconferinţe. Acestea vor avea tematici diferite, de maximă actualitate.

Credem că participarea publicului băcăuan, a tinerilor elevi şi studenţi, dar şi a profesorilor la aceste videoconferinţe, poate contribui, chiar dacă într-o măsură mai mică, la dezvoltarea contactelor culturale şi educaţionale dintre România şi S.U.A.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.