Pentru că în România nu sunt reglementări în privinţa amplasamentului antenelor GSM, ca în ţările civilizate (distanţa minimă de 150 m de şcoli, de spitale, şi nu se amplasează pe blocuri de locuinţe, etc) companiile de telefonie mobilă de pe piaţa românească licitează cu administratorii de bloc şi contra unor chirii grase (şi probabil a unor şpăgi la fel de grase), permit amplasarea unor BS-uri (unităti compuse din mai multe antene de recepţie şi emisie a microundelor) în detrimentul tuturor locatarilor, pentru că efectiv acestea sunt un mic Cernobâl pentru fiecare locatar.
Acoperirea cât mai bună cu semnal în zonele locuite este o problemă foarte complicată pentru inginerii care răspund de planificarea reţelei operatorilor mobili: nimic din ceea ce este pe hârtie nu se potriveşte sută la sută în teren unde apar reflexii, perturbaţii, toata gama de bruiaje posibile. O soluţie la problema lor este coborârea antenelor spre nivelurile 9,8,7 ale blocurilor pentru o mai bună „penetrare” a clădirilor din jur.
Aici încep problemele. Lumea din apartamentele care au pe pereţii exteriori astfel de „monştri” a început să se plângă că nu mai merg bine televizoarele, radiourile, chiar şi telefoanele mobile (zumzăitul acela clasic) şi să acuze şi stări de oboseală continuă, ameţeli, etc…
Sfaturi:
1. Nu cumpăraţi apartamente care au astfel de BS-uri pe bloc şi nici chiar în blocuri vecine care au antene pe ele.
2. Evitaţi să locuiţi în construcţii care sunt vizate direct de la mică distanţă de aceste instalaţii.
3. Refuzaţi-le orice încercare firmelor de telefonie mobilă care doresc amplasarea instalaţiilor la dumneavoastră pe locuinţă sau în apropiere.
E sănătatea dumneavoastră în joc.
În cel mai mare campus universitar din ţară, în Regie, Cosmorom a instalat pe căminul P7 câteva antene. Lumea a început să se plângă (nu mai merg telvizoarele, radiourile, oboseală excesivă), însă conducerea Politehnicii a refuzat orice discuţie într-un mod foarte categoric. Întrebarea e: cât de mare a fost şpaga pentru a plasa aceste antene în mijlocul a 20 – 22.000 studenţi?
Oamenii ăia sunt chiar inconştienţi?
Acum să trecem la cifre.
După frecvenţele planificate, un BS poate să aibă de la un singur transceiver (partea de amplificare pentru o singură frecvenţă) până la 16 astfel de frecvenţe. Un tranceiver are ca putere maximă de emisie 40 W pentru retelele de 1800 MHz şi circa 36 W pentru 900 MHz (frecvenţele generale de operare a retelelor de telefonie mobilă).
Dacă înmulţim 16 cu 40 avem o putere de emisie ameţitoare de 640 W, pentru un singur BS. Totuşi, în oraşe o asemenea putere nu se foloseşte pentru că reflexiile, perturbaţiile şi faptul că nu se doreşte o propagare extinsă, celulele reţelei fiind apropiate, se face un management strict al emisiei din punct de vedere al puterii.
Pe şosele, unde se folosesc de regulă maxim 3 frecvenţe (respectiv 3 transceivere), câte una pe fiecare din cele 3 zone sectoriale (de 120 de grade) în care se împarte câmpul geometric de 360 grade, puterea ajunge până la 500 W pe frecvenţă, pentru că se doreşte o acoperire foarte mare şi de obicei se folosesc şi antene combinate, adică transceiver-ul se află montat în antenă.
Normele de protecţie pentru cei care întreţin sau montează astfel de echipamente specifică clar să nu se intervină la un BS fără a fi total oprit. Când ele sunt în funcţiune nu se stă sub nici o formă în faţa antenelor, iar in spatele lor la minim 1,5 m, dar această distanţă este pur speculativă fiindcă aria de acoperire reală a câmpurilor periculoase este mult mai întinsă!
Am urcat pe un bloc unde sunt 4 instalaţii sectoriale de la Connex şi o alta ce realizează o legătură dublă de la Cosmorom. Nu am putut sta acolo mai mult de 10 minute. Nu pot să descriu cum mă simţeam. Locatarii de acolo spun că de când au fost puse antenele, au început să se defecteze frigiderele, televizoarele, şi acuza tot felul de dureri ciudate.
Preţul sănătăţii
Exemplu: 2000 $ pe an (în Bucureşti) pentru o antenă Connex pusă pe un bloc plin cu locatari.
Stăteam la stop la Nerva Traian şi mă uitam la cladirea CONNEX, şi ce văd eu? NICI O ANTENA, DE NICI UN FEL pe cladirea lor şi nici în apropiere! Hmmm, am zis, ia să vedem nu cumva şefii sunt acolo şi se protejează de radiaţii? Am verificat, şi, pe lânga Managementul superior Mobifon, tot acolo este şi partea de Vânzari şi Marketing.
Concluzia este clară: ei ştiu pericolul la care s-ar expune dacă ar avea echipamente de transmisiune pe clădire şi vă fentează pe voi toţi, ba chiar mai mult, şi pe proprii angajaţi.
Să vedem ce-i cu angajaţii. Mobifon are în Bucureşti 3 sedii mari, unul din el este cel de care v-am vorbit mai sus iar celelalte sunt: Avrig mai precis lângă Obor, şi Valea Cascadelor pe Bulevardul Păcii. Acestea din urma au turnuri de transmisiuni, destul de bine echipate, la prima vedere cel din Păcii pare mai „ocupat”.
Oricum, ideea e că sunt „tunuri” de microunde de putere foarte mare şi o serie de relee cu puteri relativ asemănătoare, TOATE concentrate pe un singur stâlp, la o înălţime de cel mult 30 m în zonă locuită, astfel încât bate puţin deasupra blocurilor. La Obor, stâlpul este mai înalt doar pentru că sunt blocuri turn împrejur.
Vă daţi seama că cei care stau pe acolo sunt practic nişte mici fiinţe radioactive de la atâta expunere, fie că sunt simpli locatari la bloc sau angajaţi în birourile Connex.
Probabil că angajatii Connex de la tehnic, cei ce se află în sediile astea, vor fi cei care vor avea cele mai multe probleme cu sănătatea în viitor şi copiii lor, Doamne fereşte, ar putea fi şi ei afectaţi. Nu este de glumă cu radiaţiile, turnurile ce găzduiesc „pădurea” cu antene de microunde (adevăraţi copaci artificiali) SE POT MUTA, dar nu este voinţă. Nu le mută nimeni, ca ar însemna bani pentru investiţii, pe care nici-o firmă nu este dispusă sa îi dea. Ei se gândesc doar la profit.
Problema este foarte gravă. Şi mai grav, guvernul nu face nimic pentru a reglementa această situaţie. În 1997, când a început amplasarea intensivă a acestor antene pe blocuri, oamenii au fost încântaţi că vor avea mai puţin de plată la întreţinere. Ei nu ştiau (şi nu ştiu nici acum) ce cancer o să îi aştepte peste câţiva ani. Asta dovedeşte încă o dată că în România nimeni nu are vreun respect pentru viaţă şi sănătatea oamenilor.
În altă parte, se poate…
Agenţia France Presse anunţa că „Parisul şi alte oraşe din Franţa urmăresc reducerea numărului de antene ale telefoniei mobile. Antenele folosite de companiile de telefonie mobilă, în număr de 30.000 în Franţa, sunt contestate de mai multe asociaţii şi primării, printre care şi cea din Paris, care cer reducerea emisiilor de unde electromagnetice, suspectate că ar fi periculoase pentru sănătate.
Printr-un decret din 3 mai 2002, legislaţia franceză autorizează operatorii de telefonie mobilă să-şi instaleze antenele peste tot, fiind suficient să găseasca un proprietar care să le închirieze terenul. Operatorii nu mai trebuie să ceară aprobarea nici a primăriei şi nici a vecinilor, nici chiar să-i informeze pe aceştia.
Singura obligaţie pentru operatori este o cantitate maximă de emisii de unde electromagnetice, criticii considerând că aceasta este prea ridicată şi contrară principiului precauţiei. Considerând decretul din 3 mai insuficient, primăria din Paris, ca şi din alte oraşe, de altfel, a hotărât să încheie un fel de acord de bună conduită cu trei operatori de telefonie mobilă (Orange, SFR, Bouygues Telecom) pentru limitarea numărului de antene şi reducerea cantităţii emisiei de microunde.
Primăriile nu pot bloca prin intermediul instanţei instalarea antenelor. Cu toate că circa 40 de comune au avut o astfel de iniţiativă, operatorii obţin în general câştig de cauză în faţa tribunalului administrativ, iar o dispoziţie a primăriei nu poate fi aplicată retroactiv pentru a cere dezmembrarea antenelor deja instalate.
Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanţă administrativă, a dat câştig de cauză companiei SFR care se afla într-o dispută cu primăriile din Villeneuve-Loubert şi Vallauris, localităţi din sud-estul ţării.
Asociaţia Priartem, care se ocupă cu reglementarea situaţiei plasării antenelor de telefonie mobilă, cea mai activă mişcare din domeniu, a cerut ministrului sănătatii să revadă normele franceze ale emisiilor de unde electromagnetice. În mai 2001, actualul ministru s-a aflat la originea unui proiect de lege care limita numărul antenelor.
Asociaţiile speră ca, ocupând acum funcţia de ministru, acesta va reuşi să abroge decretul din 3 mai. Acest decret, unul dintre ultimele ale fostei guvernări a lui Lionel Jospin, nu a supus operatorii decât la anumite norme foarte lejere, cu un număr maxim de emisii de 41 de volţi pe metru pătrat (V/m2). Asociaţia subliniază că mai multe ţări şi regiuni din Europa, şi chiar China, au stabilit un astfel de barem de trei volţi pe metru pătrat.
Priartem citează numeroase rapoarte alarmante referitoare la efectele undelor electromagnetice asupra sănătăţii, cu toate că nu a fost publicat nici un studiu ştiinţific referitor la efectele undelor emise de antenele operatorilor de telefonie mobilă.
Atentat la sănătate
Este evident şi de bun simţ, pentru oricine a făcut puţină fizică în şcoală, că orice depăşire a nivelului natural al radiaţiilor îţi va afecta sănătatea.
Toţi angajaţii firmelor de telecomunicaţii care lucrează în mediu încărcat electromagnetic au, prin contractul colectiv de muncă, alocate sporuri de tot felul – inclusiv cei din vechile centrale electromagnetice, staţii de frecvenţă şi radiorelee.
Cei din Ministerul Apărării care lucrează exact cu echipamentele de transmisiuni au spor de toxicitate şi concediu suplimentar, cei care întreţin releul de pe Coştila îşi bazează alimentaţia foarte mult pe lapte şi brânzeturi şi nu urcă la antene decât dacă sunt oprite. Am un prieten care a muncit în New York ca alpinist utilitar şi care monta antene pe zgârie-nori unde existau deja alte echipamente GSM, care nu erau oprite când el executa lucrări.
Un coleg de-al lui american (mai vechi) a făcut o formă rară de cancer bucal şi la ora asta este mort, un altul are o problemă cu ficatul iar chiar prietenul de care spuneam se simţea slăbit şi fără vlagă şi s-a întors în România să facă altceva decât acolo. Dacă l-aţi vedea cum arata acum, v-aţi schimba opinia despre ce vă spun eu, este îmbătrânit şi foarte obosit, arată de 35 ani când el are în jur de 26.
La Tâncăbeşti este staţia de emisie a Radio Difuziunii Române care emite cu 750 KW, putere măsurată la antenă. Locuitorii de acolo mai nu fac copii, mai fac în schimb câte un cancer, iar neoanele la ei în casă nu se pot stinge datorită radiaţiilor.
Dacă aveţi o vilă la ţară, lângă care este un stâlp de telecomunicaţii, e timpul să vindeţi casa sau să mutaţi stâlpul.
La Păltiniş în judeţul Sibiu şi la Dumbrăviţa de Codru în judeţul Bihor sunt montate relee ale TVR care emit la peste 700 KW. Telemobil (Zapp) are montate pe aceleaşi relee antene care emit de asemeni la o putere incredibilă (650 KW) pentru a acoperi cu un singur echipament întreaga zonă a munţilor Retezat, respectiv Apuseni!
Gâdiţi-vă, vreţi 600 – 800 $ acum, sau să prindeţi a doua jumătate a vieţii? De fapt, cât costă viaţa voastră? Asta e întrebarea la care trebuie să răspundeţi atunci când Connex, Orange, Zapp sau Cosmorom vin cu „oferta” lor.
Sursa: aim.coz.in
Update in joi, 13-12-07 3:04
Unul dintre cele mai așteptate și mai îndrăgite evenimente sportive ale anului, din punct de…
La fiecare sfârșit de iunie românii așteaptă cu mare bucurie două sărbători: Sânzienele pe 24…
Favbet oferă o gamă variată de opțiuni pentru pariuri online in România, acoperind multiple sporturi…
Vă prezentăm rezultatele detaliate ale alegerilor locale si europene ce s-au desfășurat în 9 iunie…
Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…
În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…
Acest website folosește cookies.
Comentează