De maine, Petrom scumpeste carburantii

Petrom anunţă noi preţuri pentru produsele petroliere comercializate în reţeaua sa de distribuţie începând de marti, 25 septembrie 2007, ora 0:01.

Astfel, preţul benzinelor comercializate în staţiile Petrom şi PETROMV creşte cu 0,06 lei/litru, iar preţul motorinelor cu maxim 0,07 lei/litru. Preţul motorinei Top Euro Diesel 4 va creşte cu 0,06 lei/litru. Măsura de modificare a preţurilor practicate de Petrom vine ca urmare a creşterii cotaţiilor internaţionale, adaptată condiţiilor de piaţă din România.

Politica de preţuri a Petrom, adoptată la începutul anului 2005, ţine seamă de evoluţiile internaţionale ale preţului produselor petroliere dar şi de contextul pieţei interne.

Petrom SA deţine în România circa 500 de staţii Petrom, dintre care 77 de staţii funcţionează conform unui concept modern, care introduce standarde de calitate internaţională, PETROMV.

Sursa: Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.