A fugit de la locul accidentului

La data de 29.04.2011, la ora 21:30, Poliţia Municipiului Moineşti a fost sesizată despre faptul că pe DJ 156 A, din comuna Balcani, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane.

La faţa locului poliţiştii au stabilit că Ş. Levente, de 37 ani, din judeţul Harghita, în timp ce conducea un autotractor cu remorcă, într-o curbă uşoară la dreapta, nu l-a observant pe R. Constantin, de 46 ani, din comuna Balcani, care era întins pe carosabil, atingându-l cu roata dreaptă spate a semiremorcii.

După producerea evenimentului, conducătorul auto şi-a continuat deplasarea către localitatea Roznov din judeţul Neamţ, unde a fost oprit de către poliţişti.

Victima a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, unde a fost diagnosticat cu ” politraumatism prin accident rutier”.

Atât conducătorul auto cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru victimă şi 0,0 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto. Celor în cauză le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.