Șantier „Habitat for Humanity” la Dărmănești


19 voluntari străini lucrează pe șantierul Habitat for Humanity Dărmănești. Voluntarii au sosit în România acum o săptămână și s-au implicat în lucrările de construcție a două locuințe pentru familiile aflate în nevoie.

Grupul de voluntari prezenți la Dărmănești sunt originari din cinci țări: Statele Unite ale Americii, Canada, Franța, Elveția și Germania.

Liderul de grup, fost director al unei școli din Germania se află la a șasea vizită pe șantierele Habitat, dovadă a dorinței lui de a contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață a familiilor aflate în dificultate. “Mulțumirea și bucuria de pe chipul persoanelor beneficiare îmi oferă motivația de a ajuta în continuare!” a declarat Phill P.

Totodată, 11 voluntari au revenit a doua oară la noi pentru a da o mână de ajutor și a oferi speranță oamenilor afectați de condițiile precare de locuire prin ridicarea celor două case. Voluntarii au ridicat deja pereții, au montat ușile, ferestrele și acoperișul și au aplicat tencuiala decorativă.

Șantierul de la Dărmănești a găzduit până în prezent un număr de 46 de voluntari străini, care ne-au oferit o lecție de solidaritate prin ajutorul necondiționat oferit familiilor.

„O locuință decentă poate rupe cercul sărăciei”. Este sloganul organizației Habitat for Humanity, care completează vizunea de a asigura adăposturi decente pentru toți cei aflați în dificultate.


Despre Despre Habitat for Humanity Comănești

Habitat for Humanity Comănești este una dintre cele mai mari organizații non-guvernamentale din domeniul locuirii sociale în România. Organizația are drept misiune eradicarea locuirii precare, o problemă care îi afectează pe jumătate dintre români, care trăiesc în case supraaglomerate sau deteriorate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.