NU demolati stadionul

Domnule Primar, va scriu de undeva foarte departe si ma uimeste cum puteti sa demolatii simbolul orasului. Imi pare rau dar nu aveti acest drept, stadionul este al orasului Bacau, nu este al dumneavoastra si al nimanui altcuiva.

Va rog foarte insistent sa opriti imediat acest lucru. Foarte multi dintre noi am crescut cu el, de aceea este absolut absurd sa faceti asta. Stiu ca vrei sa construiti altul, dar nu va fi la fel.

Nu faceti ca locuitorii orasului sa va urasca mai mult decat o fac, opriti imediat acest lucru. Iar, mai ales, sa construiti un mol acolo, asta sunt jocuri politice, chiar credeti ca suntem prosti? Mai aveti un an si s-a terminat mandatul, care garantat nu veti mai lua altul, pentru tot ce ati facut.

Daca vrei sa mai salvati ceva din onoarea dumneavostra, OPRITI DEMOLAREA, NU NE LUATI SIMBOLUL ORASULUI.

Daca nu, nu o sa v-o iertam niciodata, e un lucru mizerabil. Le vorbesc aici in America tuturor de orasul meu si vreau sa-i aduc acasa, iar acum sa aflu asta?

Nu, nu se poate. Multi dintre noi mergem de cand suntem copii acolo, si credeti-ma ca ne leaga foarte multe amintiri, am plans si am ras acolo, ne-am bucurat si am fost tristi, am cantat si ne-am sustinut echipa acolo.

Credeti-ma ca de aici tin pumni stransi si ma rog zi si noapte sa fie oprita demolarea. este un apel de disperare, VA ROG OPRITI DEMOLAREA. Nu e destula prostie acasa, de ce mai trebuie una. Va rog din tot sufletul, si cred ca si multi altii, opriti demolarea stadionului, va rog, daca tineti la oras, aveti suflet si opriti acest masacru.

Va multumesc,
Vali

34 de comentarii la „NU demolati stadionul

  • sâmbătă, 11-08-07 la 5:51
    Permalink

    Domnule Primar Stavarache, eu nu v-am vazut, dar am auzit spunandu-se ca, a doua zi, dupa ce ati fost „uns” ca primar, ati dat dispozitie sa fie luate florile de pe Podul Bistrita. Va intreb: ce-ar fi viata Dvs fara copii, fara familie? Un pustiu, nu-i asa? De ce vreti sa demolati stadionul? E al nostru, al orasului, construit cu banii nostri si din munca noastra… N-o sa faceti asa ceva NICIODATA! Ne vom aduna si vom porni o campanie impotriva Dvs. Si, la nevoie, ne vom aseza in fata buldozerelor.

    Răspunde
  • sâmbătă, 11-08-07 la 10:10
    Permalink

    mai oameni buni…ce s-a intamplat cu voi?
    Va „incalzeste” o gramada de beton si fiare?
    (dupa articolul din Semne Particulare … acest articol ce incepe cu „Domnule Primar” are vreo legatura?)
    incep sa cred ca acest site nu merita vizitat

    Răspunde
  • sâmbătă, 11-08-07 la 13:26
    Permalink

    Sustin campania demarata de cetateni si voi lua atitudine pe site-ul personal! Ne vom aduna multi cetateni pentru un mars spontan!

    Răspunde
  • sâmbătă, 11-08-07 la 18:58
    Permalink

    Acest articol a fost publicat deoarece, pe langa cateva fraza malitioase, continea si cateva idei ce merita auzite.

    Va rog sa pastrati un ton civilizat si sa nu atacati persoane ci, daca se poate, sa combateti ideile si faptele acestora.

    Răspunde
  • sâmbătă, 11-08-07 la 19:11
    Permalink

    domnule stavarache de ce nu va ganditi un pic?de ce vreti sa daramati chiar stadionul .daca vreti vu adevarat binele orasului bacau construiti un alt stadion mai bun pentru bacau iar acesta lasatil pentru o echipa mai mica de care sunteti sigur ca va da rezultate sau chiar viceversa ca doar nu ne strica unul in plus.varog sa va mai ganditi

    Răspunde
  • sâmbătă, 11-08-07 la 19:16
    Permalink

    d-le stavarache va intreb oare chiar vreti binele orasului bacau sau nu mai binele dvs?

    Răspunde
  • sâmbătă, 11-08-07 la 20:42
    Permalink

    din cate am auzit se afla in proiect un nou stadion…;va rog confirmati pentru ca daca este, nu vad motive de „campanie demarata de cetateni”, campanie impotriva cuiva sau orice alte jigniri aduse edilului Bacaului pe care, doar personal, il consider mult „peste” fostul primar Dumitru Sechelariu.
    din nou, astept confirmare, ve rog.

    Răspunde
  • sâmbătă, 11-08-07 la 22:16
    Permalink

    demolati-l si faceti altul la standardele actuale.ca bani aveti.

    Răspunde
  • duminică, 12-08-07 la 16:25
    Permalink

    de ce este nevoie sa fie demolat stadionul?

    cumva ca stavarache sa incaseze impreuna cu o firma ce comercializeaza materiale de constructii (stavarache+vlasie=prieteni) bani care le-ar gadila stomacele hulpave pentru un timp destul de indelungat?

    Răspunde
  • vineri, 17-08-07 la 13:19
    Permalink

    Daca ati fi avut curiozitatea sa va uitati pe site-ul Primariei Bacau ati fi observat cu siguranta ca in primul si in primul rind se doreste construirea unui stadion la standarde UEFA. Eu personal nu inteleg de ce va cramponati de o gramada de fiare care si asa e jalnica din toate punctele de vedere .
    Din cite inteleg e mai bine sa pastram in veci aceasta ,,minune a municipiului ,, care oricum peste un an sau zece se va prabusi probabil decit sa facem un stadion nou .
    Dincolo de birfe, susanele si ambitii politice sa incercam sa nu devenim penibili .

    Răspunde
  • sâmbătă, 18-08-07 la 12:57
    Permalink

    CURIOSUL, nu cred ca esti in deplinatatea facultatilor mintale in momentul in care afirmi ca stadionul urmeaza sa se prabuseasca peste un an sau zece. Dupa rationamentul tau (dovada a unui intelect cu bataie scurta) aproape toate imobilele din oras ar trebui daramate si inlocuite .. .in permanenta
    Este evdident ca in cazul de fata sunt ambitii si interese pur personale si nu trebuie sa fii cea mai sclipitoare margica de pe sirag sa observi acest lucru.

    Răspunde
  • luni, 03-09-07 la 15:07
    Permalink

    Ma declar total impotriva actiunilor domnului primar . Este o mare greseala sa demoleze stadionul ,daca va face acest lucru nu doar orasul va avea de pierdut un simbol ci chiar primarul va avea de pierdut .Nu se gandeste ca nu il va mai vota nimeni niciodata daca face asa ceva ?

    Răspunde
  • luni, 03-09-07 la 17:03
    Permalink

    OAMENI…. sau ….neoameni. Stie cineva ca stadionul nu poate fi la standarde europene cu orice investitie facuta. Unde e problema ca se darama daca se construieste altul ULTRAMODERN. Stie cineva din interlocutori ca acolo (vestiare,…etc) nu sunt conditii minine de facut performanta. Haideti sa privim noul, sa privim spre proiectele viabile ale primarului Stavarache si nu la HOTIA primarului Sechelariu care a stricat parcul de langa stadion ca sa-si faca mol.

    Răspunde
  • miercuri, 24-10-07 la 21:11
    Permalink

    Eu sunte foarte aproape si sunt de acord sa il demoleze cat MAI REPEDE pentru ca reprezinta DOAR o gaura pentru orasul nostru si afacerile de clan mafiot a lui Sech*****. Pai daca tot am intrat in U.E. ar trebui macar sa ne ridicam la o parte din nivelul lor.Acest lucru nu il putem face decat prin modernizare. Urezx succes D-lui Stavarache in proiectul, iar PARTIDELE POLITICE CARE VOR SA CREASCA IN SONDAJE ATACAND DECIZIILE PRIMARULUI STAVARACHE SA ISI FACA O ALTA STRATEGIE DE CAMPANIE.

    Răspunde
  • luni, 05-11-07 la 20:59
    Permalink

    din arad va scriu si va rog SA NU DARAMATI STADIONUL dvs (am fost cu UTA acolo in 2002 cred cand erati in div A )stadionul este SUPERB! ptr ca in orasul nostru sa daramat cel mai vechi stadion de football din romania UNDE SA JUCAT PRIMUL MECI OFICIAL DE FOTBAL air primarul falca cu trupa lui au daramat stadionul C F R VAGONUL.iar orasului nu ia pasat …macar dumneavosatra pretuiti ce aveti!

    uta

    Răspunde
  • joi, 08-11-07 la 18:00
    Permalink

    Eu sunt unul din cetatenii Bacaului care ESTE DE ACORD CU MUTAREA STADIULUI DIN CENTRUL ORASULUI. Cred ca activitatile sportive se pot desfasura mai bine intr-o zona limitrofa centrului, iar in locul lui sa se realizeze constructii edilitare adecvate, care sa descongestioneze ‘MARELE NOSTRU CENTRU'(…o strada superaglomerata si atat….), eventual parcuri de distractii, sali de concerte, etc. Toate acestea ar putea aduce la bugetul local mai mult decat consuma actualul stadion. Si nici reprezentativ nu e! Ce reprezinta stadionul din Bacau? Are o arhitectura nemaipomenita, vreun stil anume?…..
    Celor care nu agreeaza parerea mea, le sugereze atunci sa voteze pentru reamplasarea marilor intreprinderi industriale in zonele centrale, vezi fostul Proletarul, Partizanul, etc…Suntem anchilozati in trecut si nu vrem sa traim in prezent… Salutari tuturor!
    Madi

    Răspunde
  • sâmbătă, 24-11-07 la 10:57
    Permalink

    DA… da comunisti ati fost si tot comunisti ati ramas vezi Doamne o dati in diverse acuma cu schimbare si..si Ceasca tot de viitor vorbea..si la fel…lucruri marete…Singurul lucru care se va face intr-adevar este vreun centru comercial ceva…un loc de unde primarul se va imbogati de pe urma proiectantilor si a constructorilor ca stadion la standarde UEFA nu vedeti voi…In afara exista legi speciale pentru conservarea patrimoniului…aici unde sunt eu exista in plin centru comercial un turn ramas in urma de la o rafinarie de acu vreo 30 ani…il mentin si chiar investes in conservare pentru simplu fapt ca are vechime si a ajuns deja punct de referinta pentru o animita zona fara importanta turistica sau mai stiu eu ce…dar deh zic ei bine italienii romanu tot tzigan (pardon roman) este…la furat, stricat si mita se pricepe…vai de noi…asa ne trebuie…se invart stramosii in mormant…RUSINE SA VA FIE !!!

    Răspunde
  • joi, 06-12-07 la 22:06
    Permalink

    Bai sentimentalistilor, Arsenal a daramat highbury si voi va opuneti daramarii stadionului municipal. Ce simbol al orasului mai e si ala? Teatrul Bacovia, Bibliteca, Prefectura, sala sporturilor, alea pot fi considerate simboluri nu un stadion care nu impresioneaza cu nimic si care a fost construit destul de recent prin anii 40-50. N-are arhitectura impresionanta, n-are istorie, n-are dotari. Nu impresioneaza nici prin marime. Sunteti pamant! Locul unui stadion nu e in centrul orasului. Acolo este locul unui complex comercial, cladire de birouri etc. Singurele argumente in defavoarea acestui proiect ar fi reducerea spatiului verde si distrugerea unei parti a unui amplu complex sportiv. Cand acest „vali” o sa-si duca prietenii din america sa le arate stadionul credeti ca or sa fie impresionati? Mai impresionati ar fi sa vada un stadion modern. Sa lase sala de atletism, bazinul de inot si sala sporturilor. Atat. Nu comentez jocurile politice, doar ideea proiectului , si mi se pare o idee foarte buna mutarea in cartierul cfr deoarece: 1.Se va construi un city center pe actuala locatie a stadionului ceea ce va atrage si alte investitii, va creste valoarea terenului. Va fi un mall, cinema si un hotel de 5 stele, ceea ce bacaul n-are. 2. Se va facilita dezvoltarea cartierului CFR si deci, dezvoltarea orasului pe axa est-vest.
    3. Pasajul subteran va asigura o legatura mai simpla intre centrul orasului si acest cartier
    4. Bacaul va avea un complex sportiv modern, deci orasul va fi gazda disputarii mai multor competitii de amploare. In concluzie, cat timp se respecta toate promisiunile facute de catre administratie, nu vad de ce nu s-ar materializa un asemenea proiect. Si NU sunt un sustinator al lui stavarache

    Răspunde
  • marți, 11-12-07 la 12:48
    Permalink

    De ce sa fie daramat? Se poate restructura la standarde europene. S-ar economisi bani si timp. Un stadion trebuie pentru diverse manifestatii,concerte si alte ocazii, intr-un oras care se respecta ca Bacau.

    Răspunde
  • duminică, 16-12-07 la 4:48
    Permalink

    Pentru aceasta restructurare trebuie investiti enorme. Trebuie consolidata structura, trebuie construite mai multe accese in stadion, case noi de bilete, trebuie refacut gazonul, modernizate vestiarele, cabinetul medical, trebuie construite sali de protocol, un centru media, si in plus infrastructura din jurul stadionului trebuie modificata. Credeti ca se da cu putin var, se revopseste tribuna si se schimba mobila la vestiare si gata. avem stadion de 5 stele? Este mult mai avantajos in viziunea mea sa il mute in cartierul cfr, proiect completat cu acel pasaj si evantual cu supralargirea unor artere de acolo. Ce mi se pare mie dubios este pretul anuntat pentru noul stadion de doar 30 de milioane de euro. Mi se pare foarte putin daca chiar au intentia sa construiasca un stadion modern, la standarde vest europene. Un astfel de stadion ar trebui sa coste macar 50-60 de milioane de euro.

    Răspunde
  • duminică, 16-12-07 la 4:53
    Permalink

    Si scuzati-mi tonul din mesajul anterior daca cineva s-a simtit lezat in vreun fel, avusesem o zi mai dificila:(

    Răspunde
  • luni, 17-12-07 la 0:18
    Permalink

    Cand ma refer la restructurare nu ma refer la dat cu varul. Restructurare inseamna a lasa proiectul asa cum este si a reface exteriorul si interiorul ca in „vest europa” cu modificarile de rigoare. Si nu m-am simtit lezata. Cred ca ai interpretat gresit mesajul.

    Răspunde
  • luni, 17-12-07 la 14:13
    Permalink

    stadionul pe care vor astia sa il faca la marginea orasului va fi unu de unica folosinta pe schlea metalica …….actuala pozitionare a stadionului e buna…si o renovare a actualului stadion e cea mai buna solutie … nu darmarea lui…..stadionul bacaului nu se compara cu a lui arsenal…tu crezi k o sa iti faca stavarache asa ceva ,cum are arsenal??? visezi frate… stavarache face ceva ieftin si de proasta calitate … ca si creierul lui in care are numai idei de demolare..

    Răspunde
  • luni, 17-12-07 la 22:25
    Permalink

    Simona eu spuneam ca mi se pare mult mai avantajos sa se construiasca alt stadion decat sa il refaca pe acesta. Si am argumentat de ce. In plus, daca se va pune problema maririi capacitatii, va fi foarte dificil pe amplasamentul actual. Mai devreme sau mai tarziu tot se va recurge la stramutarea stadionului. Cat despre ce o sa faca primarul, nu stiu, nu am vazut proiectul, deci nu comentez. Am cautat pe net dar nu l-am gasit. Poate cand trec pe acasa o sa ma interesez. Eu am dezbatut doar mutarea arenei in cartierul cfr. Parerea mea este ca decat sa faceti manifestari de protest ca primarul sa nu mute stadionul, mai bine faceti presiuni (cetatenii, presa) ca stava sa se tina de cuvant si sa construiasca unul nou dupa cele mai inalte standarde si nu „ceva ieftin si de proasta calitate..”.

    Răspunde
  • marți, 18-12-07 la 12:05
    Permalink

    Ok. Este logic ca totul depinde de posibilitatea financiara destinata acestui proiect. Daca sunt bani suficienti pentru a-l darama si reface totul de la capat ar fi cel mai bine, dar problema sunt banii, important este ca stadionul sa ramana in centrul Bacaului ca pana acum. Si asa in Bacau in fiecare an cand ma intorc acasa este cate ceva schimbat,peste vreo 10 ani nu va mai fi nimic la locul lui. Sunt unele cladiri si institutii nascute acum 30, 40 de ani, care ar trebui sa ramana unde sunt. In periferia Bacaului s-ar putea construi o zona industriala, NU UN STADION!

    Răspunde
  • marți, 18-12-07 la 20:03
    Permalink

    te contrazic, toate stadioanele noi se construiesc la marginea oraselor. Propunerea mea este mutarea stadionului, si construirea acelui city center in parteneriat public privat. Un city centre este mai benefic pe acea locatie decat stadionul. Orasul se schimba, asa este firesc. Din pacate la noi centrul istoric nu prea mai exista. A fost distrus pe vremea comunismului. Sunt complet de acord cu conservarea monumentelor, dar stadionul nu poate fi incadrat in aceasta categorie. Citeste commentul meu din 6 decembrie. nr18

    Răspunde
  • marți, 18-12-07 la 21:16
    Permalink

    asa cum spune asi diriginta mea…..cel mai prost amplasament pentru un mol e in centrul unui oras…pentru ca incurca totul…..

    Răspunde
  • marți, 18-12-07 la 23:36
    Permalink

    In primul rand eu ma refeream tot la restrucurare stadionului este logic, daca se va hotara de a construi un stadion nou sa se faca la periferia orasului. Si cand spui ca ar fi mai bine de a construi un mall sau un centru comercial, Bacaul este plin de asa ceva citeste articolulul din zilele trecute” Arena Mall deschis la Bacau in decembrie”. Nu stiu in ce tara locuiesti, dar nu uita ca in Roamania se construiesc structuri si edificii care nu resista zeci de ani. Depinde si de firma de constructii care se va ocupa de acest proiect. Eu raman de ideia ca la noi firmele de constructii nu sunt la standarde europene. Nu este de ajuns un proiect conform UE, firma de constructii este baza. Ce ai mai spune daca se darama vechiul stadion, fac unul nou si peste 10-20 de ani suntem la nivelul de acum. Din pacate la noi lucrurile noi plac la inceput, lumea este curioasa, dar la noi nu se pastreaza, nu se restructureaza la timp si la urma mentalitatea este ca este mai simplu de a darama, decat de a restructura.

    Răspunde
  • vineri, 07-03-08 la 18:55
    Permalink

    DACA MAI E CEVA DEMOCRAtie supuneti la vot ,toti bacauanii pot vota e stadionul orasului,ar fi mai corect ,nu credeti?

    Răspunde
  • duminică, 06-04-08 la 18:38
    Permalink

    corect avem supermarket, hypermarket, cash&carry, megadiscount, avem si mall. Am inteles ca se propunea construirea unui hotel de 4 stele. Avem asa ceva? S-ar putea construi o mica zona de afaceri acolo si o restructurare a tramei stradale, ceea ce dupa parerea mea ar fi un lucru pozitiv. Nu intelegeti, terenul de sub stadion este f scump, se pot obtine bani frumosi pentru bugetul local din el. Constructia unui astfel de centru acolo ar atrage si alte investitii, iar mutarea stadionului in cart cfr ar face acelasi lucru pentru acea zona. Cat despre modernizat, va dau exemple de stadioane mai bune unde s-au tot investit bani de-a lungul timpului, iar in final s-a decis reconstruirea : Lia Manoliu, Mestalla, Anfield, Allianz Arena. Asta cu votul e o idee buna, nu stiu daca se va alege varianta cea mai potrivita, dar mi se pare corect.

    Răspunde
  • sâmbătă, 11-10-08 la 11:57
    Permalink

    imperativ trebuie un nou stadion…voi sunteti inconstienti…si departe de realitate…si neaparat la marginea orasului…ca altfel nu vin fonduri. cei contra stadionului care au postat aici klar nu cred nici ei ce zic si klar isi fac prost treaba de pion al politicienilor

    Răspunde
  • luni, 26-01-09 la 9:43
    Permalink

    ESTE ATAT DE USOR SA DISTRUGI,DE CE NU FACETI DOMNULE PRIMAR UN REFERENDUM SA VEDETI SI CE ISI DORESC CEI CE V-AU ALES.CREDETI CA NU NE-AM SATURAT DE ATATA MALL-URI?MAI BINE ATI SEMNA LA INVESTITURA CA DACA NU VA VE-TI RESPECTA PROMISIUNILE ELECTORALE LA 6 LUNI SA VA PREZENTATI DEMISIA.DE CE VRETI SA VADITI BACAUL DE UNUL DIN SIMBOLURILE SALE.CRED CA MULTI BACAUANI ISI AMINTESC MOMENTELE FRUMOASE TARITE PE ACEST STADION,AMINTIRI CE REVIN CAND TRECEM PE LANGA STADION.RESPCTAAI DORINTA CELOR CE V-AU ALES IN DETRIMENTUL INTERESELOR FINANCIARE,NU UITATI CA ATI DEPUS UN JURAMANT.

    Răspunde
  • luni, 26-01-09 la 18:32
    Permalink

    Cind vom juca si noi in intertoto?Ca sa nu scriu intrebarea cind vom juca in liga campionilor?De ce vreti sa darimati mult iubitul nostru stadion,chiar nu va pasa de noi?Va pasa doar de comercianti,eu personal nu va voi mai vota,ruati comerciantii sa va voteze nu pe noi iubitorii fotbalului Bacauan ca sa vedem cine va cistiga:iubitorii fotbalului sau dumneastra domnule primar cu toti sustinatorii dumneavoastra?

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Popovici Costel Ciprian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.